News . Events CONNECT with LVM

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați activ în activitățile științifice și educaționale privind poluarea cu materiale plastice, o problemă din viața reală care are un impact semnificativ asupra calității vieții. Elevii care au participat la activități au fost de la clasele IX-XI,  cu vârsta între 15-18 ani, fiind în număr de aproximativ de 85 elevi participanți.

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre plastic descoperite la disciplina chimie – fazele biodegradării materialelor plastice, compoziția chimică a plasticului, etapele de fabricare a plasticului biodegradabil, rezultatele obținute de cercetători privind perioada de descompunere a plasticului biodegradabil în natură etc. (descrieți subiectele științifice).  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost:

  • Dezbateri de tip brainstorming;
  • Realizarea de proiecte individuale sau în echipă prinvind aspectele supuse cercetării;
  • Implicarea în activități de voluntariat și ecologizare;
  • Discuții  privind folosirea materialelor biodegradabile și descompunerea lor în natură; 
  • Analizarea materialelor plastice (sticla PET, pungi de plastic, saci menajeri, etc.);
  • Documentare  pentru identificarea situației  reale din teren;
  • Realizarea unor campanii de informarea privind riscurile Poluării Albe;
  • Explicarea simbolurilor de pe etichetele ambalajelor;

Realizez: La final, elevii au pregătit afișe, postere, desene tematice, chestionare, campanie de informare, proiecte de cercetare. Ei au realizat activitățile individual și în echipe fiind susținuți de familiile lor, dar și de voluntari din cadrul unor organizații nonguvernamentale. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitățile desfășurate pe parcursul implementării proiectului Connect au fost   încadrate în curriculum. De asemenea, putem menționa faptul că materialele puse la dispoziție au fost utile în pregătirea și aplicarea lecțiilor cu elevii. Și tema abordată în anul 3 a fost relevantă și inovatoare din punct de vedere științific și educațional,  fiind supusă în dezbatere la nivel global. Astfel, elevii au avut oportunitatea de a cunoaște și experimenta individual modalitățile prin care ei se pot implica în prevenirea și combaterea fenomentului poluării mediului înconjurător.  Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă și pentru alte cadre didactice deoarece ne putem axa pe transdisciplinaritate și se poate realiza un schimb de bune practici între profesorii care au implementat în anul 2 si 3 și profesorii care își doresc să ni se alăture.

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost entuziasmați să participe la activitățile de voluntariat  și ecologizare în cadrul cărora au putut observa, de exemplu, fazele biodegradării,  dar s-au conectat și cu natura, contribuind la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții. 

Elevii implicați și-au format competențele științiifice de cercetare, participând activ la realizarea proiectelor și studiilor privind Poluarea Albă, putând aplica cunoștiințele deprinse în urma parcurgerii materialelor suport.

News . Events Dezvoltarea durabilă prin proiecte de mediu

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați și interesați de o problemă din viața reală: în ce măsură mediul înconjurător contribuie la  dezvoltarea durabilă a omenirii prin plantarea pomilor de către elevi, fie din puieți, fie prin sâmburi.  Elevii care au participat la activități au fost de nivel gimnazial, cu vârsta între 11-14 ani.

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre dezvoltarea durabilă, mediul înconjurător, resursele de hrană și mediul ambiental.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost:

– Analizarea impactului dezvoltării tehnologiilor asupra mediului şi societăţii 

– Formarea capacităţii de proiectare, executare, evaluare, utilizare şi valorificare a produselor

– Evaluarea resurselor personale şi formarea spiritului de iniţiativă şi antreprenoriat în planificarea carierei.

Realizez: La final, elevii au pregătit afișe și au plantat pomi în grădina școlii, au realizat activitățile atât în grupuri cât și individual, fiind susținuți de familii și membri ai comunității.

*Identificarea posibilităţilor de valorificare a produselor alimentare de origine minerală, vegetală şi animală 

*Analizarea legăturilor între activităţile de obţinere a produselor alimentare şi meseriile /profesiile specific

* Descrierea principalelor resurse necesare desfăşurării unor activităţi familiale de producţie şi consum

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea face parte din curriculum la decizia școlii. A fost utilă, relevantă, provocatoare, inovatoare și a contribuit la formarea competențelor mai sus vizate. Școlarizarea deschisă ar putea fi provocatoare pentru alți profesori deoarece contribuie la formarea spiritului civic și a dezvoltării durabile.

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost interesați de acest tip de proiect, pentru că aduce plus valoare în dezvoltarea durabilă și protecția mediului. Au dovedit plăcere în derularea activităților practice și au format competențe social-morale în Open Schooling. Cel mai relevant comentariu al unui elev din clasa a VI-a a fost: ,,Lumea de dezvoltă din semințe și totul este posibil prin evoluția științei și grija lui Dumnezeu”.

News . Events Educatie ecologica – monitorizarea ariilor naturale protejate din judetul Prahova

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați, interesați sau preocupați de monitorizare a starii padurilor Aria Naturala Protejata – Padurea Plopeni si Padurea Glodeasa o problemă din viața reală starea de vegetatie a padurii, varsta arborilor, diametrul arborilor, inaltimea acestora.  Elevii care au participat la activități au fost  de 17-19 ani, clasele a XI-a si a XII-a, silvicultura si stiintele naturii.

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre silvicultura, mediu, ecologie.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost capacitatea de a folosi instrumentele de masura, de a determina corect diametrele, inaltimile arborilor si aprecierea varstelor acestora, intrebarile elevilor au fost referitoare la compozitia padurii si la prezenta lemnului mort cazut la sol care nu a fost extras, intretinerea drumurilor forestiere, informatii si clarificari care au fost prezentate si explicate atat de cadrele didactice indrumatoare cat si de reprezentantii partenerilor , toate acestea regasindu-se in portofoliile individuale ale elevilor.  

Realizez: La final, elevii au pregătit afișe, campanie, infografic, clip video, interviuri. Ei au realizat prezentari PPT, portofolii  și  au fost susținuți de familii si reprezentantii partenerilor sus mentionati, fosti elevi ai colegiului .

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea a fost încadrată in C.D.L, în curriculum. A fost utilă, relevantă, provocatoare, inovatoare,interesanta si atragatoare, drept dovada fiind fotografiile atasate. Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă pentru alți profesori deoarece are caracter inter si transdisciplinar –aplicatii practice, fise de lucru din lucrarea de obtinere a gradului didactic I a doamnei profesoare Ifrimu Iulia – Apprendre et developper le lexique du domaine forestier: approches didactiques en classe de FLE.

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost curiosi, placut impresionati, atrasi de iesirile pe teren, a caror amintire le-a creat increderea ca vor deveni studenti ai facultatilor de silvicultura si biologie pe viitor. Ca exemplu, un elev a menționat: “este mult  mai usor de determinat inaltimea arborilor cu aparatele de ultima generatie -vertexurile  decat cu vechile dendrometre din dotarea scolii ” care este relevant și legat de realizările lor.

News . Events Implicarea salvează planeta

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost interesați să afle informații despre efectele negative asupra mediului a  deșeurilor de plastic care sufocă în prezent planeta, despre scenariile de eliminare a materialelor plastice și avantajele utilizării bioplasticului față de materialele plastice convenționale.  Elevii care au participat la activități au vârste de 17-18 ani, clasa  a XII-a, în număr de 26, domeniul de bază: resurse naturale şi protecţia mediului. 

Știu:  Pe baza cunoștințelor acumulate și prin rezolvarea sarcinilor din fișele de  lucru prezentate în cadrul proiectului, elevii și-au dezvoltat competențe de analiză  și conștientizare a efectelor negative ale plasticului  asupra mediului și a oferit posibilitatea de a propune modalități de reducere a poluării cu acest tip de deșeu. 

Realizez: La final, elevii au realizat pliante informative despre efectele negative ale maselor plastice,  desene și machete despre  necesitatea reducerii  utilizării plasticului, articole tematice în revista școlii. În activitățile desfășurate au fost implicați și membrii familiei, împreună desfășurând activități de reducere a poluării  și conștientizarea trecerii de la un consum  liniar al plasticului la un consum circular. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling: Activitatea este încadrată în curriculum, în cadrul modulului de protecția mediului, conform  calificării clasei care a participat în proiect. A fost o activitate provocatoare, care a reușit să implice activ elevii, familiile și membrii comunității locale în colectarea la nivelul școlii a unei cantități mari de mase plastice, iar din valorificarea acesteia s-a achiziționat material săditor pentru spațiul verde al școlii. Școlarizarea deschisă ar putea fi provocatoare pentru alți profesori deoarece oferă posibilități de conștientizare a necesității reducerii folosirii plasticului și formarea unei conștiințe ecologice pe care o transmite și elevilor.

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost implicați activ și provocați în obținerea de bioplastic din amidon de porumb, acid acetic și glicerină și în colectarea selectivă a unei cantități mari de mase palstice. Ca exemplu, un elev a menționat ” Dacă toți folosim așa de mult plastic și nu punem stop,  înseamnă că o să sufocăm cât de repede Pământul”. 

News . Events Acțiuni pentru reducerea amprentei de carbon

  • Partajează asta

Îmi pasă:  Elevii au fost interesați să afle informaţii noi legate de poluare, au participat activ la lecţiile ţinute cu tema Carbon neutru propuse de proiectul CONNECT, a fost pusă în evidenţă o problemă din viața reală “amprenta de carbon”, fiecare elev şi-a facut calcul aferent şi a conştientizat importanţa reducerii acesteia. Elevii care au participat la activități au fost în clasa a XI-a filiera: tehnologică, profil: tehnic, domeniul de bază: resurse naturale şi protecţia mediului, calificarea : tehnician ecolog şi protecţia calităţii mediului, în număr de 18. 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre poluarea mediului prin reacţii de combustie, au identificat de unde apar emisiile de dioxid de carbon, din diferite activităţi: transport, producția de energie, agricultură și diferite industrii. Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: au identificat probleme, au pus în aplicare cunoștințele despre atmosfera Pământului și încălzirea globală, au dezvoltat abilităţi  de lucru în echipă, au jucat rolul de ziarist, om politic, arhitect sau inginer în construcţii, au dezvoltat abilităţi de calcul, au luat în considerare diferite perspective pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi au propus soluţii prin rolul pe care l-au jucat, au dezvoltat abilităţi de a lua în considerare consecințele economice şi sociale privind poluarea mediului .

Realizez: La final, elevii au pregătit diferite materiale: afişe, desen – casa verde, reportaj realizat de ziarist, articol propus de cercetător (om de ştiinţă), articol propus de omul politic privin legi care vor fi aplicate pentru reducerea poluării. Ei au realizat activitățile în grupuri de 3 – 4 și au fost susținuți de familii. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea este încadrată în curriculum la calificarea clasei care a participat în proiect . 

A fost foarte utilă, lecţiile efectuate au fost ţinute în săptămâna şcoala verde, elevii au primite informaţii bogate şi utile prin acest proiect, au fost puși şi în situaţia să caute informaţii şi să propună soluţii pentru reducerea amprentei de carbon, să fie implicaţi şi utili societăţii.

Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă şi provocatoare şi pentru alți profesori deoarece fiecare dintre noi purtam o amprentă de carbon şi trebuie să acţionăm pentru reducerea acesteia. Profesorul trebuie să fie un model pozitiv pentru elevi.

Rezultatele obținute de elevi: Elevii s-au implicat cu plăcere în activităţi, au dezvoltat diferite abilităţi, încrederea în știință, au cautat soluţii pentru problemele legate de poluarea mediului cu dioxid de carbon, au oferit un feed back pozitiv la finalul activităţilor. Ca exemplu, un elev a menționat următoarea concluzie: „abordarea carbon neutru este esențială în combaterea schimbărilor climatice, este important să recunoaştem exemplele care demonstrează un angajament autentic şi acţiuni concrete în reducerea de gaze cu efect de seră.”

News . Events STOP-RISIPEI ALIMENTARE!

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost interesați o problemă din viața reală legată de consumul responsabil de hrană care reprezintă o alegere conştientă de alimente, luând ȋn considerare aspecte referitoare la deciziile noastre privind sănătatea, mediul, economia, cultura etc. Realizarea unor activitati de responsabilitatea socială, joacă un rol important în modul în  care participanţii vor ȋntelege de ce luarea oricărei decizii cu privire la hrana personală poate avea urmări negative / ireversibile asupra unei importante părţi a planetei noastre. .  Elevii care au participat la activități au fost elevi cu vârste între 3 ani-18 ani, din ciclul preșcolar, primar, gimnazial și liceal. La aceste activități au participat în total 825 de elevi.

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre risipa alimentara prin vizionarea unor documentare cu privire la efectele risipei alimentare, realizarea unuistudiu de caz la agentii economici din oras-3 restaurante, prin vizita la fabrica de paine din oras, realizarea unor pliante cu informatii prin care putem reduce risipa alimentare, realizarea unei piramide trofice, mic dejun sanatos și realizarea unor figurine din fructe si legume, intocmirea unor postere.  

Competențele pe care elevii le-au exersat au fost :

  • Motivarea elevilor pentru adoptarea unui stil de viață echilibrat și econom ;
  • Încurajarea elevilor pentru a găsi modalități practice și eficiente de reducere a risipei de alimente;
  • Dezvoltarea unor conexiuni interdisciplinare pentru atragerea atenţiei publice cu privire la risipa alimentară ;
  • Schimbarea atitudinii elevilor, a familiilor acestora, a cadrelor didactice ale școlii față de risipa alimentelor .  

Realizez: La final, elevii au pregătit  afișe, pliante, postere, interviu,  clip video. Ei au realizat activitățile în grup dar și individual fiind susținuți de familie și membrii comunității.

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea a fost încadrată în curriculum. A fost provocatoare și utilă deoarece încrederea și stima de sine a elevilor a crescut ca urmare a participãrii la activitãți complexe care le-au pus în valoare abilitãțile și i-au solicitat în luarea deciziilor. Îmbunãtãțirea abilitãților sociale s-a reflectat prin cooperarea la nivelul grupurilor de lucru și a rolurilor elevilor în acest context, prin relaționarea cu colegii din școală. Școlarizarea deschisă ar putea fi provocatoare pentru alți profesori deoarece crește nivelul de creativitate atat in rândul profesorilor cât și al elevilor. 

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost interesați de subiectul propus pentru cercetare și și-au manifestat interesul de a participa și la alte activitati care au ca scop caracterul practic si aplicativ al temei date. 

News . Events SUNBORN

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați în  proiectarea  și dezvoltarea unui joc video care să promoveze  importanța competențelor digitale  pentru o problemă din viața reală. Creatorii jocului au avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare al copiilor cu privire la utilitatea energiei solare și panourilor solare.  Elevii care au participat la activități au fost din toate clasele 9,10,11 și 12. Creatorii jocului au fost Hanc Ionuț Cristian – clasa 12 A și Bunea Nicolae – clasa 12 A. 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre utilizarea energiei verzi in explorarea planetelor.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: luarea argumentată a unor decizii, lucrul în echipe pe teme multidisciplinare, programarea și implementarea aplicațiilor software.  

Realizez: La final, elevii au pregătit video-ul, pe care l-au prezentat în școala. Ei au realizat activitățile in echipe iar familiile lor s-au implicat în procurarea echipamentelor necesare construirii jocului și cu consultanță tehnică de utilizare a softurilor gratis de creare de jocuri.

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea poate fi încadrată în curriculum la orele de științe , geografie , fizică, chimie , biologie și mai puțin la orele de informatică, deoarece  curricula la informatică nu abordează subiectul creării de jocuri video.  Însă a fost foarte atractivă pentru elevi care au fost curioși de secretul construirii unui joc video. Școlarizarea deschisă ar putea fi viitorul educației pentru alți profesori deoarece ar empatiza cu elevii, motivându-i în crearea și utilizarea jocurilor video ca o metodă de dezvoltare creativă și digitală.

Rezultatele obținute de elevi: Elevul Hanc Ionuț Cristian, a reușit să obțină locul I, la faza regională Made for Europe și să prezinte jocul în UK și Grecia in cadrul proiectul Eramsus+ – Games Jam, care a avut ca temă crearea de jocuri video. Și pentru că în cadrul colegiul am înființat un excelent grup de robotică, din care fac parte si creatorii jocului, în urma vizitei comisarului european Ferreira, am fost invitați la sediul Băncii Mondiale și la Ministerul digitalizării, pentru a ne prezenta proiectele noastre. Acolo am putut vorbi cu Ion, asistentul AI al domnului Președinte. Am prezentat proiectul online la GUESS Indonezia și fizic la Festivalul de Științe Science on Stage!

News . Events Protecția mediului – lecția de educație civică pentru generația de mâine

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați, interesați si preocupați de protejarea naturii, a mediului înconjurător, privind calitatea aerului și a apei pe care le consumăm. Aceste aspecte au un impact foarte mare asupra formării unei conduite civice privind modul de comportare în natură, felul în care mediul și apa – ca elemente vitale pentru viață – sunt păstrate de elevi pe termen lung. Elevii care au participat la activități au fost cu vârsta cuprinsă între 12-14 ani, clasele a VI-a – a VIII-a. 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre nitriții care afectează calitatea apei și a solului, despre emisiile de CO2 care afectează calitatea aerului, a mediului și a vieții noastre. Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: elaborarea de întrebări, analiza datelor, discutarea afirmațiilor și a dovezilor, formularea și scrierea concluziilor, observarea mediului înconjurător etc.    

Realizez: La final, elevii au pregătit afișe pe care le-au mediatizat în localitatea de domiciliu privind păstrarea unui mediul sănătos pentru noi și generațiile viitoare. Ei au realizat activitățile în grupuri și unii dintre ei au fost susținuți de familii si membri ai comunității 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea nu este încadrată în curriculum. A fost susținută ca o activitate suplimentară, în timpul unor ore de dirigenție, ,,Școala Altfel”. Activitățile au fost utile, relevante, provocatoare, inovatoare întrucât elevii au aflat deosebit de multe informații pe care le-au analizat. Toți elevii consideră că intră în responsabilitatea fiecăruia de a proteja mediul înconjurător pentru a trăi mai bine, mai sănătos și mai longeviv.  Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă sau provocatoare pentru profesori deoarece sunt prezentate exemple de bună practică utile și relevante în mediul școlar. 

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au dat dovadă de curiozitate științifică, implicare, plăcere, încrederea în știință și orice descoperirea unor exemple de bună practică ce pot fi aplicate de noi. De exemplu, un elev a menționat ,,Cum putem face dezvoltarea durabilă în condițiile în care sursele de energie sunt limitate și poluează foarte mult. Exemplu: mașinile electrice poluează mai mult ca mașinile diesel!” Răspunsul: Folosirea transportului public mai mult decât mașina personală, mersul cu bicicleta și pe distanțe mici – mersul pe jos. Plantarea unor pomi sau a unor copaci pentru ca mediul înconjurător să fie ca ,,Un plămân verde”. 

News . Events Energia verde

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost interesați de metodele prin care putem obține energie verde și dacă folosirea acestora reduc costurile la consumul de energie. Folosind link-ul către aplicația din proiect elevii au putut vedea diferența dintre costurile folosind energia clasică și energia verde.   Au participat la activități 30 de copii din clasa a VIII-a. 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe de chimie și de fizică, precum puterea electrică, energia electrică, circuite electrice, legea lui Joule.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: elaborarea de întrebări, analiza datelor științifice, discutarea afirmațiilor și a dovezilor, aplicarea formulelor de calcul, formularea sau scrierea concluziilor. 

Realizez: La final, elevii au pregătit  afișe și planșe cu energia clasică versus energia verde, au calculat puterea electrică, precum și consumul de energie electrică pentru consumatorii casnici). Ei au realizat activitățile în grupuri și au fost susținuți de familii și cadrele didactice. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea poate fi încadrată  în curriculum. A fost utilă pentru elevi la disciplina fizică deoarece au calculat numeric valorile energiei electrice pentru consumatorii  clasici.  

Rezultatele obținute de elevi: Elevii s-au implicat activ și au participat cu  plăcere la desfășurarea activităților. 

News . Events Amprenta de carbon a familiei mele pe planeta Terra

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați în activități de înțelegere a conceptului de amprentă de carbon, o problema care a atras interesul elevilor deoarece aceștia au pus în practică conceptul pentru familia lor.  Elevii care au participat la activități au fost elevi de învățământ primar și gimnazial, în număr de aproximativ 45 elevi.  

Știu: Elevii au folosit cunoștințe despre sursele și resursele de carbon, circuitul carbonului în natură, economia circulară.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost de utilizare a unor instrumente specifice matematicii, formularea de argumente pentru rezolvarea unor situații problemă, înțelegerea caracterului structural al metodei științifice, analizarea și comunicarea de date despre un concept nou.  

Realizez: La final, elevii au pregătit fișele de lucru pe care le-au lucrat la școală și le-au diseminat familiei, după care au propus acțiuni simple la nivel de familie pentru a-și reduce amprenta de carbon. Elevii au lucrat în grup la clasele care au activități pentru a-și prezenta rezultatele și concluziile studiului lor. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea nu este încadrată în curriculum. A fost provocatoare, dar utilă pentru că a fost un mijloc de comunicare a activităților de învățare între școală și familiile elevilor implicați. A fost și inovatoare prin faptul că a adus în prim plan o metodă științifică de estimare a amprentei de carbon la nivel microeconomic. Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă pentru alți profesori deoarece aduce o temă relevantă și de actualitate în mediul de educație al tinerilor.  

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost surprinși că problema globală a efectului de încălzire globală poate de discutat și analizat prin date precise a nivel de familie. Elevii nu au fost pe deplin convinși că problema se poate înțelege și aborda prin intermediul științei. Comentariu al unui elev de clasa a VII-a: „Întotdeauna m-am gândit la politică când auzeam o discuție despre efectul de seră al gazelor poluante emise de către activitățile umane în mediul înconjurător. Nu înțelegeam că știința joacă un rol important în găsirea unei soluții la o astfel de problemă de natură globală”. 

News . Events Materiale plastice biodegradabile – o soluție în rezolvarea „poluării albe„

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost interesați de o problemă din viața reală:  sunt materialele plastice biodegradabile, o soluție în rezolvarea ”poluării albe”?.  Elevii care au participat la activități au fost cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, în clasele a IX a , a X și a XI a . 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre materiale plastice, polimeri, ce se întâmplă cu materialele plastice, când sunt aruncate la gunoi. Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: să interpreteze și să analizeze rezultatele obținute în urma activităților experimentale. 

Activitățile propuse în cadrul proiectului au fost în corelație cu competențele specifice disciplinei Chimie și contribuie la formarea profilului absolventului de liceu. Din acest punct de vedere, activitățile au dezvoltat la elevi capacitatea de a:  

– rezolva probleme și situații problematice din viața de zi cu zi;  

– conceperea și realizarea unei abordări investigative pentru a testa o ipoteză de lucru;  

– prelucra și reprezenta grafic, și să interpreteze datele și dovezile experimentale;  

– imagina și realiza unele produse utile pentru activitățile curente;  

– manifesta interes pentru un stil de viață sănătos și pentru păstrarea mediului înconjurător curat.  

Realizez: La final, elevii au pregătit  afișe, prezentări și au avut o grijă deosebită de colțul verde realizat. Ei au realizat activitățile în grupuri și au fost susținuți de familii. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea se încadrează  în curriculum. A fost utilă, relevantă, provocatoare, inovatoare deoarece elevii au exersat abilitățile de de a interpreta rezultatele activităților experimentale  și de a aplica ce au învățat, în context noi. Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă  pentru alți profesori deoarece au exersat metode inovative de predare. 

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost implicați total în activități, au manifestat curiozitate, au lucrat cu plăcere, au căpătat încredere în știință și au fost convinși că reciclarea este o necesitate. Ca exemplu, un elev a menționat “La început nu am fost convins că o să îmi placă, dar apoi m-am implicat in toate activitățile. Vreau să mai particip!”. 

News . Events CONNECT cu LVM

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost implicați activ în activitățile științifice și educaționale privind poluarea cu materiale plastice, o problemă din viața reală care are un impact semnificativ asupra calității vieții. Elevii care au participat la activități au fost de la clasele IX-XI,  cu vârste între 15-18 ani, în total fiind un număr de aproximativ 115 elevi participanți. 

Știu: Elevii au folosit cunoștințe despre plastic descoperite la disciplina chimie – fazele biodegradării materialelor plastice, compoziția chimică a plasticului, etapele de fabricare a plasticului biodegradabil, rezultatele obținute de cercetători privind perioada de descompunere a plasticului biodegradabil în natură etc. (descrieți subiectele științifice).  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost: 

  • Dezbateri de tip brainstorming; 
  • Realizarea de proiecte individuale sau în echipă privind aspectele supuse cercetării; 
  • Implicarea în activități de voluntariat și ecologizare; 
  • Analizarea datelor statistice privind folosirea materialelor biodegradabile și descompunerea lor în natură;  
  • Realizarea unor campanii de informarea privind riscurile Poluării Albe; 
  • Explicarea simbolurilor de pe etichetele ambalajelor; 

Realizez: La final, elevii au pregătit afișe, postere, desene tematice, chestionare, campanie de informare proiecte de cercetare. Ei au realizat activitățile individual și în echipe fiind susținuți de familiile lor, dar și de voluntari din cadrul unor organizații nonguvernamentale (Asociația Mai mult Verde). 

Constatări legate de abordarea Open Schooling: Activitățile desfășurate pe parcursul implementării proiectului Connect au fost încadrate în curriculum. De asemenea, putem menționa faptul că materialele puse la dispoziție au fost utile în pregătirea și aplicarea lecțiilor cu elevii. Tema abordată în anul 2 a fost relevantă și inovatoare din punct de vedere științific și educațional,  fiind supusă în dezbatere la nivel global. Astfel, elevii au avut oportunitatea de a cunoaște și experimenta individual modalitățile prin care ei se pot implica în prevenirea și combaterea fenomenului poluării mediului înconjurător. Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă și pentru alte cadre didactice deoarece ne putem axa pe transdisciplinaritate și se poate realiza un schimb de bune practici între profesorii care au implementat în anul 1 și 2 și profesorii care își doresc să ni se alăture. 

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost entuziasmați să participe la activitățile de voluntariat  și ecologizare în cadrul cărora au putut observa, de exemplu, fazele biodegradării,  dar s-au conectat și cu natura, contribuind la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții.  

Elevii implicați și-au format competențele științifice de cercetare, participând activ la realizarea proiectelor și studiilor privind Poluarea Albă, putând aplica cunoștințele deprinse în urma parcurgerii materialelor suport. 

News . Events Amprenta de carbon

  • Partajează asta

Îmi pasă: Elevii au fost  interesați de schimbările climatice si au fost inventivi când s-a pus problema reducerii amprentei de carbon. O problemă din viața reală, problema transportului care poluează, a fost analizată serios. Elevii care au participat la activități au fost elevii claselor a VII-a  si a VIII–a, de 13, 14  și 15 ani, aproximativ 40 elevi. 

Știu:  Elevii au folosit cunoștințe despre sursele de poluare ale aerului și solului, studiate și la chimie la clasa a VII-a, metode de obținere a energiei, teme abordate la fizică.  Competențele pe care elevii le-au exersat au fost gândirea critică, formarea unor deprinderi de economisire a resurselor, lucrul în echipă.   

Realizez: La final, elevii au pregătit planșe referitoare la reducerea amprentei de carbon în domeniul transporturilor, colectării deșeurilor. Ei au realizat activitățile în grupuri dar și individual, și au fost susținuți de  profesorul coordonator. 

Constatări legate de abordarea Open Schooling:  Activitatea a fost încadrată în curriculum. A fost utilă și provocatoare, punând în valoare gândirea critică a copiilor. Școlarizarea deschisă ar putea fi utilă sau provocatoare pentru alți profesori deoarece fac lecțiile mai interesante, implicându-i activ pe elevi să rezolve probleme din viața reala. 

Rezultatele obținute de elevi: Elevii au fost implicați în rezolvarea teoretică a problemelor care afectează mediul. Ca exemplu, un elev a menționat ca-i place să realizeze machete din materiale reciclabile, să colecteze DEEE, pentru a  reduce cantitatea de deșeuri. 

News . Events Familiile și specialiștii în silvicultură au lucrat împreună pentru a realiza cu succes o acțiune științifică adaptată la condițiile unei zone din Subcarpați

  • Partajează asta

CARE: În această activitate au fost implicate familiile elevilor pentru a studia habitatul specific zonei subcarpatice din comuna Balcani, precum și specialiști silvici în colaborare cu Ocolul Silvic Moinești. 

KNOW: Conceptele legate de mediul geografic, biogeografie și poluare au fost în concordanță cu programa școlară. 

DO: Elevii nu au mai găsit științele dificile și greu de abordat, deoarece activitățile pe care le-au făcut au fost potrivite pentru abilitățile lor și au lucrat diferențiat pentru nevoile grupului. 

Rezultatele școlarizării deschise: Resursele CONNECT au fost folosite pentru a face paralele între speciile prezentate în materialele CONNECT și cele studiate de elevi.  

Rezultatele elevilor: Elevii au arătat dorința de a învăța lucruri noi, dar au aprofundat și cunoștințele deja dobândite anterior. De asemenea, au dobândit cunoștințe despre animalele studiate prin realizarea unor prezentări/proiecte practice despre acestea. 

News . Events Conectarea la natură în cadrul acțiunilor științifice stimulează curiozitatea elevilor.

  • Partajează asta

CARE: La început a fost dificil să le stârnim interesul, dar cu răbdare, încet-încet, lucrurile au început să se aranjeze. Bineînțeles, a existat și o competiție între echipe, cine putea face cea mai reușită pledoarie pentru introducerea unei specii, cine făcea cea mai bună campanie etc. 

KNOW: Cele mai importante relații care se stabilesc între viețuitoarele dintr-o biocenoză sunt relațiile de hrănire, numite și relații trofice. Elevii au reușit să evidențieze lanțurile trofice în diferite scenarii posibile, în funcție de speciile propuse pentru renaturalizare. Aplicațiile de acest gen s-au pliat foarte bine în programele respective de biologie și ecologie. 

DO: Elevii au lucrat în echipe și au încercat să documenteze și să analizeze dovezile furnizate de cercetători pentru a susține diferite afirmații. Rezultatele au fost prezentate în cadrul unei activități la care au participat trei experți de la Universitatea Valahia din Târgoviște. 

Rezultatele școlarizării deschise: Resursele educaționale deschise au fost un sprijin pentru profesori, deoarece au urmărit competențele din curriculum la mai multe discipline: biologie, ecologie, conservarea biodiversității. Majoritatea activităților desfășurate au folosit resurse educaționale deschise deoarece au fost ușor de utilizat, am avut acces liber și au fost într-un format accesibil. 

Rezultatele elevilor: Elevii au realizat diverse produse în urma acestui proiect, cum ar fi afișe, postere pentru promovarea speciilor de animale, un poster și un calendar pentru anul 2022 cu specia canis lupus. Ei au lucrat în echipe și au încercat să documenteze și să analizeze dovezile furnizate de cercetători pentru a susține diferite afirmații. 

Definiții cookie-uri

Connect poate utiliza cookie-uri pentru a memora datele pe care le utilizați atunci când vă conectați la site-ul Connect, în vederea obținerii de date statistice pentru a optimiza funcționalitatea site-ului web și pentru a desfășura campanii de marketing bazate pe interese dvs.

Acestea vă permit să navigați pe site-ul web și să utilizați aplicațiile acestuia, precum și să accesați zone securizate ale site-ului web. Fără aceste cookie-uri, serviciile pe care le-ați solicitat nu pot fi furnizate.
Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a permite funcționalitatea principală a site-ului web și sunt activate automat atunci când intrați pe acest site web. Acestea stochează preferințele utilizatorilor pentru utilizarea site-ului, astfel încât să nu aveți nevoie să reconfigurați site-ul de fiecare dată când îl vizitați.
Aceste cookie-uri direcționează publicitatea în funcție de interesele fiecărui utilizator, astfel încât să direcționeze campaniile publicitare, ținând seama de gusturile utilizatorilor și limitează, de asemenea, de câte ori vedeți anunțul, contribuind la măsurarea eficacității publicității și a succesului organizarii site-ului web.

Cookie-uri necesare Acestea vă permit să navigați pe site-ul web și să utilizați aplicațiile acestuia, precum și să accesați zone securizate ale site-ului web. Fără aceste cookie-uri, serviciile pe care le-ați solicitat nu pot fi furnizate.

Cookie-uri funcționale Aceste cookie-uri sunt necesare pentru a permite funcționalitatea principală a site-ului web și sunt activate automat atunci când intrați pe acest site web. Acestea stochează preferințele utilizatorilor pentru utilizarea site-ului, astfel încât să nu aveți nevoie să reconfigurați site-ul de fiecare dată când îl vizitați.

Cookie-uri publicitare Aceste cookie-uri direcționează publicitatea în funcție de interesele fiecărui utilizator, astfel încât să direcționeze campaniile publicitare, ținând seama de gusturile utilizatorilor și limitează, de asemenea, de câte ori vedeți anunțul, contribuind la măsurarea eficacității publicității și a succesului organizarii site-ului web.